Structura documentelor LaTeX

Atentie! Site in lucru.

Titlul

Orice document serios trebuie sa aiba mai intai un titlu (serios). In cele mai multe articole stiintifice pe langa titlu se mai pun o serie de informatii legate de autori precum nume, adresa institutiei de invatamant sau cercetare, email si eventual data la care a fost scris articolul. LaTeX se ocupa de toate acestea furnizand instructiuni pentru fiecare. Sa scriem, deci, titlul lucrarii:

	\documentclass{article}
	\usepackage{times}


	\begin{document}

	\title{Un articol serios scris in \LaTeX{} }
	\author{Gigel Gheorghe, \\
		Facultatea de Caculatoare, \\
		Universitatea Politehnica Bucuresti, \\
		Bucuresti, \\
		Romania, \\
		\texttt{gheorghe1800@upb.ro}
	    }
	\date{\today}
	\maketitle

	\end{document}

Cand proceseaza fisierul sursa, LaTeX incarca in mod normal in memorie doar cele mai importante componente necesare pentru a furniza un document generic de tipul celui specificat cu \documentclass{}. Pentru a-i cere sa utilizeze si alte module folosim comanda \usepackage{nume_pachet}. Aici i-am cerut sa incarce pachetul cu fonturile times, insa nu este esential sa-i specificam un anumit tip de font, pentru ca LaTeX va sti sa aleaga singur unul potrivit.

Pentru a descrie titlul folosim comenzile:

• \title{...} - titlul documentului
  
• \author{...} - autorul (autorii) lucrarii
  
• \date{} - data la care a fost intocmit documentul
  

In titlul scris mai sus apare comanda \LaTeX{}. Aceasta nu face altceva decat sa printeze logo-ul LaTeX, un sir de litere ce demonstreaza prin exemplu flexibilitatea cu care acesta poate controla asezarea relativa a caracterelor (atentie, comanda este case-sensitive si trebuie obligatoriu scrisa in forma "LaTeX", respectand literele mari si mici, altfel compilatorul va da eroare).

Simbolurile \\ care apar la sfarsitul fiecarei linii in comanda \author{} marcheaza sfarsitul randului curent si inceputul unuia nou. In mod normal LaTeX ingnora spatiile in plus sau caracterele Enter din textul sursa. Pentru a insera spatii, taburi, sau linii noi, se folosesc comenzi speciale.

Ultimele doua comenzi au urmatoarele semnificatii:

• \today - insereaza data sistemului de la momentul compilarii documentului
• \maketitle - instructeaza LaTeX sa afiseze titlul (daca nu punem aceasta comanda, LaTeX va procesa titlul, dar nu-l va afisa).

Acum sa vizualizam rezultatul

Salvam documentul cu un nume sugestiv, de exemplu articol_01.tex (vor fi mai multe versiuni pe masura ce adaugam continut) , si rulam cu comanda:

pdflatex articol_01.tex

Apoi vizualizam cu:

xpdf articol_01.pdf

Et voila, primul nostru document serios folosind LaTeX. Observam ca LaTeX a stiut sa centreze si sa evidentieze titlul ca atare, folosind diferite tipuri si marimi de fonturi pentru fiecare componenta.

Abstract

De foarte multe ori oamenii de stiinta sunt nevoiti sa caute informatii legate de propria munca de cercetare in toate documentele publicate in domeniul in care lucreaza sau chiar in domenii adiacente. Intr-un an se pot publica cu usurinta cateva sute de articole doar intr-un subdomeniu ingust al acestuia. Daca ne gandim ca informatia cautata se poate gasi oriunde in, sa spunem ultimii 20 de ani, ne dam cu usurinta seama de dificultatea misiunii. Prima filtrare se face dupa titlul lucrarii, insa de multe ori titlurile pot fi inselator de apropiate ca semantica. De aceea cele mai multe articole stiitifice au pe prima pagina un scurt rezumat, in care se incearca o descriere concisa a experimentului tratat. Termenul folosit in engleza este abstract.

Pentru aceasta in LaTeX exista comanda:

	\begin{abstract}
	   Rezumatul articolului\\
	    aici ...
	\end{abstract}

Sa scriem un mic rezumat pentru articolul nostru:

	\begin{abstract}
	Acest articol descrie o suita de protocoale care suporta un numar infinit de maimute care stau la un numar infinit
	de masini de scris si tasteaza la intamplare, pentru a determina cand acestea au produs fie intreaga opera a 
	lui William Shakespeare, fie un show foarte bun de televiziune. Suita cuprinde protocoale de comunicatii si control
	pentru maimute si pentru orgarnizatiile care interactioneaza cu ele (lucrare inspirata de Request For Comments: 2795,
	http://tools.ietf.org/html/rfc2795).
	\end{abstract}

Rezumatul il inseram intre \maketitle si \end{document} si apoi compilam si vizualizam rezultatul. O sa observam textul de mai sus pus intr-o casuta imaginara la mijlocul paginii (imediat sub titlu).

Elemente de structura a unui document

Orice document care se respecta trebuie sa "deseneze" la nivel logic o structura usor de urmarit si intuit de catre cititor. Iar daca vorbeam mai devreme de filozofia LaTeX aici merita introdus un al doilea punct de vedere la fel de viabil ca primul: LaTeX incurajeaza autorul sa se concentreze pe compozitia structurala a documentului astfel incat sa transmita informatia cu claritate si eficienta maxima.

Un document se poate imparti in general in: parti, capitole, sectiuni, subsectiuni, etc. Bineinteles, pentru diferite clase de documente se folosesc diferite elemente structurale. Instructiunile puse la dispozitie in LaTeX sunt urmatoarele:

Putem incepe sa scriem o scurta introducere a articolului nostru. In articolele stiintifice impartirea documentului se face in sectiuni.

	\section{Introducere}
	S-a afirmat ca daca un numar infinit de maimute stau la un numar infinit de masini de scris si apasa aleator pe taste ar produce
	in cele din urma operele complete ale lui Shakespeare. Dar daca un asemenea lucru ar avea loc, cum ar putea cineva sa-si dea seama? Si ce s-ar
	intampla daca maimutele ar fi tradus lucrarile lui Shakespeare in Esperanto, mai intai? Cum ar putea cineva sa obtina aceste lucrari
	asigurand in acelasi timp nevoile de baza ale maimutelor, cum ar fi somn sau hrana? Nimeni nu a luat in calcul pana acum implicatiile
	practice ale acestor intrebari importante.
	...
	
	\section{Obiecte din suita}
	Exista patru entitati primare care comunica intr-o retea IMPS. Grupuri de maimute sunt localizate fizic in Organizatii de Operare in Zona ZOO 
	(Zone Operations Organizations - ZOOs). Entitatile ZOO gazduiesc maimutele si echipamentul lor, obtin manuscriptele de la masinile de scris
	ale maimutelor si interactioneaza cu alte entitati care evalueaza manuscriptele.
	...

Restul fisierului se poate lua de aici: articol_02.tex. Compilam si rulam rezultatul. Se poate observa la vizualizare ca sectiunile apar numerotate in documentul de iesire, desi n-am folosit niciun indice in sursa. Asta se intampla pentru ca LaTeX stie sa indexeze automat elementele de structura. Daca totusi vrem sa scriem numele sectiunilor neindexate exista instructiunile echivalente, cu caracterul * la sfarsitul instructiunii, astfel: \section*{sectiune}. O alta observatie ar fi ca nu este nevoie sa folosim \begin{} si \end{} pentru delimitarea inceputului si sfarsitului sectiunilor pentru ca o sectiune se termina automat la inceputul unei sectiuni noi sau la sfarstiul documentului.

Bibliografie

Exista doua metode pentru a insera referinte bibliografice intr-un articol. Prima este de a face un fisier separat cu toate referintele si apoi de a-l linka printr-o comanda cu documentul, iar a doua este de a le insera direct in corpul fisierului .tex. Pentru documentele de complexitate mare tinde sa fie preferata prima varianta. Orice metoda s-ar folosi insa, LaTeX stie sa gestioneze singur numerotatia citarilor referintelor in textul documentului.

Pentru a insera bibliografie intr-un articol exista doua etape: definirea referintelor si citarea referintelor in text.

Definirea referintelor bibliografice se face cu comanda:

• \begin{thebibliography}{9}
  
  \bibitem{monkey2000}
  S. Christey,
  \emph{The Infinite Monkey Protocol Suite (IMPS)},
  The Internet Society (2000),
  1 April 2000
  
  \end{thebibliography}
  

Explicatia:

Primul lucru care se observa este stabilirea contextului cu \begin{thebiblioraphy} ... \end{thebibliography}. La definire am folosit un argument optional care specifica latimea numarului care va fi printat cand citam o referinta (aici am specificat ca nu vom folosi mai mult de 9 referinte, adica un singur digit; daca vrem sa folosim doi digiti, putem sa specificam 99). In acest context putem insera apoi referintele folosind \bibitem{cheie_citare}. Cheie_citare ar trebui sa fie un identificator unic la nivel de fisier pentru acea referinta si este de obicei o prescurtare formata din numele autorului si ultimele doua cifre din anul publicarii. Desi aici am pus infomatia pe mai multe randuri pentru a fi mai usor de citit si modificat in sursa, LaTeX va afisa totul pe acelasi rand. Comanda \emph{...} face ca textul din interiorul acoladelor sa fie scos in evidenta. In mod implicit asta inseamna ca textul va fi afisat cu caractere cursive (italics).

Folosirea in text a referintelor declarate se poate face foarte simplu utilizand comanda:

\cite{cheie_citare}